Când te gândești la ceea ce vrei de la viață, fie că este vorba de bani, de faimă, de iubire, de succes sau de multe călătorii, totul să reduce, până la urmă, la fericire.
Cu toții dorim să fim fericiți – un loc de muncă minunat, un iubit perfect și o vacanță de vis sunt doar câteva dintre mijloacele de a ajunge acolo.
De ce avem nevoie pentru a găsi fericirea în noi înșine și în viața noastră de zi cu zi, chiar dacă lucrurile nu sunt la fel de roz ca pe Facebook sau Instagram, așa cum ne place să-i facem pe oameni să creadă? Știința ne vine în ajutor și de această dată…
Știința fericirii
Neurocercetătorii își petrec o mare parte din carieră încercând să înțeleagă mai bine creierul nostru, centrul de control și comandă al fiecărui gând, al fiecărei mișcări sau senzații. Studiul depresiei a luat amploare în ultimii ani – se cercetează intens modul în care oamenii pot deveni mai fericiți.
Analizând centrele de recompense ale creierului, neurologii au descoperit câteva comportamente mici (aparent nesemnificative) pe care le puteți face în fiecare zi pentru a deveni mai fericit.
9 sfaturi esențiale pentru a fi mai fericit
1. Discutați despre problemele și sentimentele dumneavoastră
Vorbind despre ceea ce te face să fii trist, îngrijorat, stresat sau speriat, fie că este un prieten, un membru al familiei sau un terapeut, ne ajută să trecem mai ușor prin problemele noastre și le face să pară mai mici. E cam și cum o greutate se ridicată de pe umerii noștri…
Acest simplu fapt eliberează serotonină și un neurotransmițător care vă ajută să vă simțiți mai bine. Vă veți simți ca și cum ați avea mai mult control asupra situației sau asupra problemei, în loc să vă simțiți neajutorat. Veți aborda cu mai multă ușurință problemele și momentele dificile.
2. Rezolvați problemele câte una pe rând
Creierul nostru caută în mod constant soluții pentru fiecare problemă și pentru tot ceea ce vă îngrijorează. Oricine a petrecut o noapte furtunoasă, plină de îngrijorări, poate confirma acest lucru. Acumularea de probleme le poate face să pară copleșitoare. Mai mult decât atât, chiar și problemele mici vor părea de nerezolvat.
Soluția (după ce vorbim cu cineva) este să abordăm fiecare problemă pe rând, una câte una. De fiecare dată când luați o decizie bună, creierul se răsplătește cu neurotransmițătorii care calmează sistemul limbic (responsabil pentru gânduri și emoții) și vă lasă cu o viziune și cu o atitudine mai pozitivă. Sfatul nostru? Începeți cu rezolvarea problemelor mici, pentru a vă intra în ritm, și continuați până la cele mai mari.
3. Spuneți „mulțumesc” mai des
Studiile arată că oamenii care au mai multă recunoștință sunt mai fericiți. De fiecare dată când mulțumiți unei persoane, fie că este vorba de persoana care vă servește cafeaua de dimineață sau fie că este vorba de colegul de la IT, acel cuvânt de mulțumire pe care îl adresați vă ajută să vă concentrați asupra aspectelor pozitive ale vieții voastre.
Amintirile pozitive și dragi nouă promovează producția de serotonină în creier, care, după cum bine știm, ajută la înlocuirea anxietății și a iritabilității cu bucurie și optimism. Recunoștința și aprecierea gesturilor mici vă ajută să vă dezvoltați o viziune mai pozitivă asupra vieții de zi cu zi.
4. Învățați ceva nou în fiecare zi
De fiecare dată când înveți ceva nou, creierul se schimbă. Dobândirea de noi cunoștințe determină o adaptare permanentă la un mediu dinamic. Pe măsură ce creierul se schimbă și se dezvoltă, acesta se răsplătește cu o altă substanță chimică, cunoscută sub numele de dopamină, un neurotransmițător al fericirii.
Aceasta este substanța care este eliberată atunci când mâncați ceva delicios, atunci când faceți sex sau atunci când primiți un mesaj text de la o persoană apropiată. Învățarea continuă, pe lângă faptul că vă oferă noi cunoștințe și noi abilități, vă ajută să vă simțiți și mai fericiți și împliniți.
5. Dăruiți o mulțime de îmbrățișări
Oamenii sunt o specie sensibilă și atingerea fizică este extrem de importantă pentru bunăstarea noastră. Acest lucru poate fi observat doar prin urmărirea reacțiilor copiilor cărora li se oferă mai multă afecțiune și mai multe îmbrățișări.
Cercetări recente sugerează că atingerea și îmbrățișarea sunt atât de importante încât creierul nostru percepe lipsa de conexiune fizică în același mod în care percepe durerea fizică reală.
Dacă vă simțiți deprimat sau unul dintre prietenii sau membrii familiei dumneavoastră simte acest lucru, încercați cu o îmbrățișare sinceră și caldă. Nici nu vă puteți imagina cât de mult contează…
6. Ieșiți puțin la soare
Un pic de soare contribuie, de asemenea, la creșterea sentimentelor de fericire, în mai multe moduri:
Vitamina D: de asemenea cunoscută și sub numele de vitamina fericirii, vitamina D joacă un rol important în producția de serotonină, care, după cum bine știți, vă ajută să vă simțiți mai fericiți; modul principal în care obținem vitamina D este prin sinteza acesteia în pielea noastră cu ajutorul razelor de soare.
Lumina soarelui crește și activitatea serotoninei din creier. Intensitatea luminii, într-o zi însorită, este de aproximativ 100 de ori mai mare decât lumina ambientală din biroul dumneavoastră; dacă vă simțiți demoralizat, stresat sau anxios, mergeți în aer liber pentru câteva minute și absorbiți câteva raze de soare; veți observa cum veți începe să vă relaxați…
7. Puneți-vă în mișcare
Cu toții suntem de acord că exercițiile fizice sunt bune pentru organismul nostru. Atunci când terminați un program de antrenament, creierul dumneavoastră este încărcat de endorfine, substanțe chimice cu un efect similar cu opiaceele. Endorfinele au capacitatea de a ameliora durerea, de a înfrumuseța starea de spirit și de a vă face să vă simți bine.
Fie că începeți un program de exerciții fizice sau faceți o plimbare rapidă în pauza de prânz, vă veți simți mai împlinit, mai puțin anxios și vă veți bucura de o atitudine mai fericită, mai pozitivă.
8. Odihniți-vă bine
Atunci când nu dormiți bine sau când somnul nu este odihnitor și suficient, nivelurile hormonului de stres numit cortizol devin din ce în ce mai mari. Insomniile și depresia merg mână în mână.
Dacă sunteți stresat și aveți probleme cu somnul, veți fi obosit toată ziua, veți avea o putere de concentrare mai scăzută și veți obține mai puține lucruri, fapt ce va crește și mai mult nivelul de stres. Astfel, ciclul vicios continuă.
Încercați yoga și meditația. Dacă problemele cu somnul continuă, luați legătura cu medicul dumneavoastră de familie.
9. Concentrați-vă pe amintirile pozitive și pe evenimentele viitoare
Prin reflectarea asupra amintirilor pozitive, cele dragi nouă, precum distracția din vacanță sau activitățile din weekendul ce tocmai a trecut sau un lucru frumos pe care ți l-a spus partenerul, vei obține un nivelul crescut al serotoninei, fapt ce te va ajuta să devii mai fericit și mai pozitiv. De asemenea, un efect asemănător se produce în cazul anticipării evenimentelor bune care vor urma.
În loc de concluzie…
Nu spunem că o promovare, un câștig financiar, o medalie olimpică sau o cerere în căsătorie nu vă vor face mai fericiți, pentru că vă vor face!
Doar că astfel de evenimente apar mai rar în viața noastră, nefiind la ordinea zilei… Anul are 365 sau 366 de zile – ar trebui să fim fericiți, sau măcar să încercăm să fim fericiți, în fiecare dintre aceste zile…
Toată lumea merită să fie fericită – ajutați-ne să răspândim bucuria prin distribuirea acestui articol prietenilor și familiei voastre!
Alte Articole
Cea mai noua metoda de a scapa de riduri
Cum sa ai tenul perfect dupa 40 de ani