Pelinul regenerează ficatul și curăță corpul de impurități

Cel mai puternic tonic amar din flora românească, pelinul este o plantă miraculoasă, renumită îndeosebi pentru capacitatea naturală de a curăța ficatul și tubul digestiv.

Cei care îl consumă pot simți imediat efectele binefăcătoare ale acestuia, întrucât are capacitatea de a reda vigoarea întregului organism.

Tinctură de pelin pentru regenerarea ficatului: rețetă Dat fiind că tratamentele pentru ficat sunt foarte scumpe, ar fi păcat să nu profităm de capacitatea naturală a plantelor de a ne vindeca.

Pelinul poate fi cules (frunze și tulpini) direct din natură, sau se poate procura de la orice magazin naturist. Cea mai eficientă formă de administrare a plantei este tinctura.

Ingrediente

• 100 g de pelin uscat (sau 1 mână de plantă proaspătă)

• 400 ml de alcool rafinat de 60 de grade

Preparare

Pelinul tocat mărunt se introduce într-o sticlă sau într-un borcan, și peste el se toarnă alcoolul.

Se închide ermetic, și se lasă 14 zile la macerat. În acest interval, recipientul cu tinctura trebuie agitat de 3 ori pe zi.

După finalizarea perioadei de macerare, alcoolul se strecoară printr-o bucată de tifon dublu în sticluțe închise la culoare.

Tinctura de pelin astfel obținută se păstrează la frigider. → Administrare Se iau câte 10 picături de tinctură de pelin, de 3 ori pe zi.

Acest tratament poate fi urmat doar de 2 ori pe an, respectiv primăvara și toamna. Ajută la regenerarea celulei hepatice și la eliminarea balonărilor.

Ceaiul, pulberea și siropul de pelin

Descoperit în anul 1600 î.Hr., pelinul este una din cele mai vechi plante medicinale din istorie, folosită de greci, de romani și de dacii noștri.

Pelinul apare ca remediu des folosit în mănăstiri, începând cu Evul Mediu. Preotul Kneipp recomanda pelinul tuturor suferinzilor de ficat sau de stomac, sub formă de pulbere (o doză mică), adăugat la supe, sau ca piper, pentru mâncărurile de zi cu zi.

Pelinul se poate mai poate folosi sub formă de ceai, pulbere sau sirop. Ceaiul din frunze de pelin este un leac extraordinar pentru bolile de stomac, având acțiunea unui pansament gastric.

Cei bolnavi de ficat, rinichi, pancreas sau bilă (dischinezie biliară) pot urma o cură cu infuzie de pelin (1 linguriță la 400 ml de apă clocotită) timp de 21 de zile.

Dacă suferiți de balonare, se beau câte 50 ml, de 3 ori pe zi, cu 30 de minute înainte de mese, timp de 7 zile. Pulberea și siropul de pelin ajută la cicatrizarea leziunilor ulceroase, dar și la regenerarea unui ficat bolnav, sau la tratarea stărilor de balonare.

Principalele contraindicatii ale pelinului

Consumat pe perioade lungi de timp, fara pauza, ceaiul de pelin poate determina anumite intoxicatii in organism, dar si spasme musculare. Pelinul este de asemenea contraindicat femeilor insarcinate.