Care sunt , de fapt, cauzele bolilor noastre, in afară de stres

Cauza principală a îmbolnăvirii noastre, cunoscută de toți, este stresul.

Dar, oare, cum acționează el asupra noastră că ajunge să producă asemenea schimbări dramatice la nivelul sănătății fizice, psihice, emoționale, spirituale?

Cum poate stresul, care pornește la nivel emoțional, să producă atâtea „daune” fizice?

Cum pot niște trăiri neconștientizate să ducă la scăderea vigorii și energiei noastre, sau chiar la perioade în care suntem scoși pe o linie moartă sau inactivă a căii vieții?

Pot fi aceste trăiri controlate sau controlabile, și de la ce nivel?

De ce unii nu se îmbolnăvesc, chiar dacă trăiesc sau muncesc într-un mediu stresant? Sunt ei „nesimțiți” sau „lipsiți de suflet” așa cum îi cataloghează alții?

De ce un lucru, o situație sau o persoană pot fi stresante pentru unii, dar pentru mulți alții nu?

De ce stresul acționează diferit asupra noastră, în funcție de starea sufletească?

Dar, ce anume ne face pesimiști și deprimați, condiția din care ia naștere orice mugur de boală, și de ce oamenii pozitivi, catalogați de alții drept „nepăsători” ajung să facă rar vreo boală?

Știai că există o mare deosebire între emoții și trăiri?

Ceea ce mă surprinde foarte tare în munca și discuțiile cu oamenii este cât de puțini știu să-și numească emoțiile, să le recunoască, și cât de mulți le confundă cu trăirile.

De exemplu, fiecare ne-am simțit supărați, la un moment dat. Dar supărarea nu este emoție, este un rezultat al unei emoții.

Emoțiile sunt factorii declanșatori ai stresului: FRICA, FURIA, DEZNĂDEJDEA, TRĂDAREA, DISPERAREA, ÎNGRIJORAREA, MÂHNIREA, URA, RANCHIUNA, RESENTIMENTE, UMILINȚĂ, COPLEȘIRE, SPAIMĂ, etc.

Aceste câteva emoții dau trăirile noastre: supărare, depresie, nervozitate, durere sufletească, tristețe, devalorizare.

Frica provoacă depresie, nervozitate, tristețe. Ura poate provoca supărare, nervozitate, etc.

O altă confuzie frecventă este între emoții și aprecierile noastre subiective.

„- Ce e cu tine?

– Sunt nervos!

– Dar ce anume te enervează? Zi-mi emoția.

– Tu nu auzi? Sunt nervos!”

Asta e o constatare, o apreciere subiectivă a rezultatului vreunei emoții. Iar variantele posibile sunt:

„Sunt nervos/nervoasă pentru că X m-a înfuriat prin ce mi-a spus sau a făcut”,

sau „Sunt nervos/nervoasă din cauza fricii că nu mă descurc în viitor, din cauza disperării că nu ajung banii, din cauză că m-am simțit umilit(ă) de atitudinea lui Y, sau din cauza urii pe care o simt față de…Z”.

Fiecare om are trăiri bazate pe emoții, fie că (le) recunoaște, fie nu.

Cei care le neagă, pe motive de educație socială sau religioasă, nu înseamnă că nu le au; ba din contră, la ei sunt mai puternice, tocmai pentru că nu le acceptă, le neagă.

Aceștia se află într-un permanent război cu alții, încercând să îi aducă pe calea „cea bună” pe „păcătoșii” ce au propriile lor slăbiciu

Dacă susții că nu urăști pe nimeni, nu înseamnă că este și adevărat.

Dacă te bați cu pumnul în piept că nu ai nicio frică, nu înseamnă că ești zen-ul și Feng-Shui-ul încarnat.

Dacă „urli” neîntrebat(ă) că îi iubești pe toți din toată inima, nu înseamnă că nu ești plin(ă) de ură și de venin.

În exemplele pe care le-am dat în materialul anterior am creionat câteva trăiri bazate pe emoții.
Dar, care este mecanismul lor de acțiune?

Cea mai bună modalitate de înțelegere a acestui proces am întâlnit-o în exemplul „rachetei”, primit la un curs pe care l-am urmat (Recall Healing).

Noi suntem compuși din 3 părți distincte, care se influențează una pe cealaltă: psihic, creier și corp fizic.

Voi încerca să-ți vorbesc despre rachetă sub forma unei povești.

1. Avem un psihic (partea de sus a rachetei), care este compus din toate emoțiile, trăirile, gândurile noastre, din normele de trai pe care le-am primit prin educație școlară, religioasă, familială, din condiționări, credințe, și felul în care știm să ne rezolvăm problemele.

Este vorba despre toate gândurile care ne bântuie în fiecare moment al zilei și care se manifestă sub forma acelei voci din capul nostru care nu mai tace. Acea voce este MINTEA care ne…MINTE, adică ne spune ce vrem noi să ni se spună.

Dacă suntem obsedați de riduri, grăsimi sau/și de bătrânețe, când ne uităm în oglindă mintea ne spune exact ce ne este frică:

„ce urât(ă) ești!… tu nu te vezi cum arăți?… nu ți-e rușine să fii așa?… mai ai curajul să ieși afară?… toată lume se va uita la tine și va râde de tine!… ești bătrân(ă), ce mai!…”

Acestea sunt gândurile noastre pe care, în loc să le sesizăm pentru că arată temerile noastre profunde, să le conștientizăm și să le rezolvăm, le amplificăm în fiecare zi, le hrănim luând cele mai neinspirate hotărâri generate de disperare:

fotografii (selfie-uri) făcute fără număr pentru a „stoca” imaginea noastră înainte de a fi definitiv cotropiți de fricile pe care tot noi le-am amplificat.

Exemplele pot fi date în orice domeniu de activitate, atât personal, cât și profesional.

Mintea, cu gândurile ei, ar trebui să fie strict un barometru care ne ajută să ne înțelegem starea de moment, pentru a o rezolva. Din păcate, educația, principiile, orgoliul și falsele standarde de viață ne împiedică să vedem așa problema.

Exemple:

– „ce urâtă, grasă și buhăită sunt, uită-te la mine, normal că sunt nefericită!”.

Care este, de fapt mesajul, și cum rezolvi problema? Cine sau ce te face să te simți așa? Cine ți-a spus că ești urâtă? De când te simți așa? Din copilărie?

După ce te-ai căsătorit? Ești grasă în comparație cu cine? Etalonul tău este, cumva, femeia anorexică ce se plimbă pe podiumuri sau apare la televizor? Crezi că acelea sunt fericite?

Dar ce te face pe tine fericit(ă)? Aaa, nu știi, nu te-ai gândit, dar știi sigur că ești nefericit(ă)?! Îhî, de-a dreptul fascinant! Și atunci ce faci? Te lupți cu morile de vânt?

– „Ce prost sunt, nu sunt în stare de nimic, dezamăgesc pe toată lumea!…”

Mesaj: cui ai permis să te aprecieze și să te încadreze într-un șablon?

Gândește-te, nu doar citi întrebările. Cine ți-a spus că nu ești în stare de nimic? De unde știi că îi dezamăgești pe toți? Îți dai seama că acestea sunt aprecieri subiective?

Acestea sunt trăiri, dar care sunt emoțiile din spate? Frica de a nu fi respins, de a nu fi marginalizat, de a nu fi izolat?

De către cine? Cineva care te iubește cu adevărat nu te condiționează.

Adevărata problemă: ar cam trebui să schimbi mediul, iar dacă vrei sănătate vei găsi soluții. Dacă nu, te vei blinda cu scuze.