Iertarea nu-l schimbă pe celălalt. Tine minte bine asta

De multe ori, rănile aşa zis uitate au fost ascunse în subconştient şi, de acolo, continuă să-i chinuie pe oameni.

Pentru a le trata şi vindeca este nevoie să fie readuse în conştient.

Iertarea cicatrizează rănile emoţionale.

Atunci ne putem aminti evenimentul fără resentimente.

Nu mai suferim.

Iertarea nu este uitare

Ø Rănile aşa zis uitate au fost alungate în inconştient şi, de acolo, continuă să-i chinuie pe oameni.

Pentru a le trata şi vindeca este nevoie să fie readuse în conştient.

Ø Iertarea cicatrizează rănile emoţionale.

Atunci ne putem aminti evenimentul fără resentimente.

Nu mai suferim. Mântuitorul a înviat cu urmele cuielor, dar nu mai simte durerea.

Iertarea nu este doar un act imediat al voinţei

Ø Mulţi se simt vinovaţi, sau îi învinovăţesc pe ceilalţi, pentru că nu iartă imediat.

Dar iertarea nu este un act eroic de voinţă în care ne suprimăm emoţiile, ci este un act al întregii noastre fiinţe şi cere participarea tuturor puterilor noastre sufleteşti: inimă, inteligenţă, voinţă.

Ø Cine sare peste etapele transformării emoţionale şi ale vindecării nu face decât să panseze o rană infectată.

Aceasta va sfârşi prin a se infecta şi mai rău.

Ø Simţirea mâniei şi simţirea lăuntrică a nedreptăţii face parte din procesul iertării.

Ø Este nevoie de timp şi pentru vindecare şi pentru iertare; nu trebuie să bruscăm ceea ce se petrece în noi.

Ø E nevoie să discernem între simţirea mâniei şi dorinţa de răzbunare, fantasmele legate de „dreptatea” pe care trebuie să ne-o facem singuri etc.

Ø Mânia (iuţimea) este o emoţie sănătoasă, o putere a sufletului pe care Dumnezeu ne-a dat-o ca să ne putem apăra integritatea.

Nu mânia este păcatul, ci ura şi patimile pe care le poate stârni.

Mâniaţi-vă şi nu greşiţi, spune Domnul.

Ø Important este să luăm decizia de a nu ne mai răzbuna, în nici un fel. Răzbunarea este inutilă şi devastatoare.

E nevoie să facem pace lăuntrică, pace emotivă.

Iertarea nu înseamnă scuzare

Ø A scuza, înseamnă a nu-l considera responsabil pe cel care ne-a ofensat.

Când cineva ne face un rău fără să vrea, sau fără să ştie, nu are de ce să ne ceară iertare, dar trebuie să ne ceară scuze.

Ø Dar dacă cineva a voit să ne facă rău, a vrut să ne rănească, nu mai e vorba de scuze.

Tendinţa de a-l scuza pe cel care ne-a ofensat se bazează pe circumstanţele atenuante oferite de trecutul său sau de alte circumstanţe.

Dar nici o vină, fie şi explicabilă, nu poate fi scuzabilă.

Ea poate fi doar iertată. Când Moise Îl ruga pe Dumnezeu să ierte poporul Său, Acesta îi răspunde descoperindu-i că este „Iahve, Iahve, Dumnezeu iubitor de oameni, milostiv, îndelung răbdător, plin de îndurare şi de dreptate, Care păzeşte adevărul şi arată milă la mii de neamuri: care iartă vina şi răzvrătirea şi păcatul, dar nu lasă nepedepsit pe cel ce păcătuieşte” (Ieşire 34, 6-7).

Iertarea nu este sinonimă cu împăcarea

Ø Iertarea se referă la fapta care a rănit relaţia. Împăcarea este o urmare a iertării, dar poate să nu aibă loc.

Dacă după acordarea iertării, simţim că prin împăcare relaţia noastră nu ar creşte în profunzime, e mai bine să renunţăm pur şi simplu la ea pentru păstrarea păcii.

Pacea înseamnă să nu te răzbuni şi să nu doreşti să te răzbuni. Pacea şi iubirea de vrăjmaşi nu presupune prietenie.

Ø Din nefericire, mulţi oameni se împacă fără a-şi ierta unii altora ofensele, ca să nu „mai dezgroape morţii”, dar fără recunoaşterea şi numirea suferinţelor pe care le-am produs sau pe care le-am suferit, nu există împăcare adevărată.

Adevărul trebuie rostit.

Ø Împăcarea presupune iertare, iar iertarea presupune rostirea adevărului.

Iertarea nu se impune

Ø Iertarea este o lucrare a iubirii.

Persoana care iartă trebuie să-şi asume în mod liber alegerea pe care a făcut-o, fără a pretinde ceva de la cel pe care îl iartă.

Ø Putem să ne dorim să fim iubiţi de cei din jurul nostru în ciuda faptelor noastre rele, dar nu le putem pretinde acest lucru.

Ø Iertarea se dă, se cere, dar nu se pretinde.

Iertarea nu este renunţare la ceea ce ni se cuvine

Ø Iertarea nu exclude dreptatea. Un hoţ iertat nu este scutit de a restitui păgubaşului cele furate.

Ø Iertarea nu anulează consecinţele unei fapte rele sau ale unui cuvânt rău. Iertarea nu este un act de dreptate, ci o faptă de iubire pentru reabilitarea celui vinovat.

Aceasta înseamnă a nu-l confunda pe răufăcător cu fapta sa şi a urî păcatul, iubindu-l pe păcătos.

Ø Pe cruce, Mântuitorul a condamnat păcatul care ne locuieşte, a făcut dreptate, dar nu ne-a condamnat împreună cu păcatul.

Iertarea nu-l schimbă pe celălalt

Ø Când iertăm, se întâmplă, cu adevărat, ceva extraordinar, dar cu cel ce iartă, nu cu cel iertat.

Acesta poate conştientiza şi el minunea şi îşi poate schimba atitudinea sau comportamentul, dar puterea iertării se manifestă în noi.

Pe noi ne vindecă, nouă ne dă pacea, nouă ne dă puterea să ne rugăm pentru celălalt.

Ø Nu trebuie să iertăm aşteptând schimbarea celuilalt.

piedicile din calea iertării

Firea căzută şi puterile ei pervertite.

Ø Pentru omul căzut, e firesc să nu-l ierte pe cel care l-a lezat cu ceva şi să-şi folosească puterile pentru a-şi face „dreptate”. Astfel:

v Mânia (iuţimea) e folosită pentru a ne simţi şi arăta puternici. Fără mânie, omul se poate simţi dezarmat şi vulnerabil.

v Frica nu mai e folosită pentru confruntarea cu necunoscutul ce trebuie cucerit şi se transformă în frica de a ne confrunta cu durerea şi fuga de recunoaşterea ei.

Ø Iertarea readuce durerea în prim plan pentru a fi vindecată. Perceperea şi acceptarea durerii este premiza iertării.

Scoaterea de sub învinuire prin justificarea comportamentului.

Ø Iertarea nu înseamnă scuzarea comportamentului care ne răneşte.

Ø Este nevoie de o evaluare lucidă a celor întâmplate.

Ø E nevoie de aşezarea responsabilităţii la locul care i se cuvine.

Confundarea iertării cu uitarea.

Ø Trecutul îl modelează pe om şi deciziile pe care le ia.

Ø Uitarea te-ar putea face să-i laşi iarăşi pe cei care te-au rănit să te rănească.

Ø E nevoie de o „integrare”, de o asimilare a evenimentelor dureroase.

Ø Putem ierta şi să nu uităm.

Legarea iertării cuiva de regretele aceluia.

Ø Iertarea este un act în întregime al celui care iartă. Nu depinde nici de înţelegerea, nici de comportamentul şi nici de acordul celuilalt.

Gândul că trebuie să-ţi meriţi iertarea.

Ø Iertarea este întotdeauna un dar gratuit, nemeritat.

Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *